Aparate de contentie

Contenția reprezintă un tratament pasiv, este o etapă de finalizare a tratamentului ortodontic, prin care se menține rezultatul obținut. Nu este o alternativă, ci este o etapă obligatorie după demontarea unui aparat dentar. Aceste aparate de contenție sunt confecționate în laboratorul dentar, din material transparent și sunt invizibile, sau foarte puțin vizibile. În funcție de tipul anomaliei și de tratamentul efectuat, durata de purtare a aparatelor de contenție este diferită. Cel mai frecvent începutul perioadei de conțenție reprezintă purtarea acestora continuu între 3 și 6 luni, după care fiind nevoie de aplicarea lor doar noaptea, renunțându-se treptat în timp.