Ortodontie
Zâmbetul perfect există! Chiar dacă procentul persoanelor care se nasc cu o dentiție impecabilă este unul destul de scăzut, există o soluție și pentru persoanele care își doresc să aibă un astfel de zâmbet: ortodonția.
Ortodonția reprezintă o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul anomaliilor dento-alveolare și corectarea relației intermaxilare. Pe scurt, medicul specialist ortodont este cel de care ai nevoie atunci când îți dorești o aliniere impecabilă a dinților. Astfel, prin intermediul acesteia, anomaliile dentare pot fi corectate.
Cu toate acestea, pentru a obține rezultate exacte, sigure și rapide, tratamentul trebuie efectuat de un medic ortodont cu experiență, cu o pregătire recunoscută în acest domeniu.
De ce să apelezi la un medic ortodont?
Medicul ortodont este strâns implicat în diagnosticul, prevenirea și tratamentul anomaliilor dento alveolare, cum ar fi malocluzia (mușcătura strâmbă), prognatismul mandibular, ocluzia adanca, ocluzia deschisă sau inghesuirea dentară. Ortodontul va alinia dinții strâmbi, stabilind proporțiile corecte între ei, precum și relația dintre oasele maxilarului superior și inferior pentru a obține o mușcătură corectă.
Corectarea poziției dinților pe arcadă este foarte importantă nu numai din punct de vedere estetic, ci și din punct de vedere funcțional. Dinții aglomerați sunt mult mai dificil de curățat și, prin urmare, pot provoca carii dentare și sângerări ale gingiilor, iar mai târziu, probleme grave cu boala parodontală.
De asemenea, o relație deficitară între cele două arcade dentare poate provoca disconfort, manifestat prin mestecare insuficientă, însoțită de oboseală musculară și dureri articulare. Toate acestea pot fi evitate cu ajutorul tratamentului ortodontic, deoarece îndreptarea dinților nu este un capriciu, ci o necesitate. Ocluzia este corectă dacă arcul maxilar acoperă complet arcul mandibular datorită celui mai bun contact posibil și dinții sunt aliniați corect.
Mușcătura este concepută astfel încât dinții superiori să protejeze obrajii și buzele de mușcături, în timp ce dinții inferiori protejează limba în timpul hrănirii. Atunci când mușcătura nu este corectă, dinții au un contact foarte slab și vicios, care îi poate deteriora din cauza uzurii anormale a acestora.
Principalele anomalii de acest tip sunt:
- Anomalii ale numărului de dinți – dinți extra sau lipsă (dinți mai mult sau mai puțini);
- Anomalii ale dentiției – rotația dinților, incluziunea dinților;
- Compresia maxilarului superior
- Prognatismul mandibulei.
Aparatul dentar – soluția pentru un zâmbet perfect
Ortodonția tratează cu succes aceste anomalii cu tratamente mai complexe sau mai simple, cu instrumente speciale, în funcție de gravitatea afecțiunii. Instrumentele folosite în general în cadrul acestor proceduri sunt reprezentate de aparatele ortodontice. Aparatul dentar corectează anomaliile dento alveolare ale arcadelor dentare.
Mecanismul său este, mai presus de toate, o soluție la o nevoie funcțională și ulterior, o soluție pentru o problemă de ordin estetic. Rolul său este de a ajuta la schimbarea poziției dinților, astfel încât frumusețea zâmbetului va fi dublată de sănătatea acestuia. Se știe că dinții aliniați sunt mult mai ușor de curățat,riscul de a face carii este mic și nu se tocesc din cauza poziționării necorespunzătoare.
Tratamentul ortodontic cu aparat dentar nu numai că îmbunătățește funcționalitatea zâmbetului, ci și modifică într-un mod pozitiv aspectul general al feței încă din primele săptămâni, pentru a restabili simetria și estetica dentară și facială. Medicul ortodont se adreseaza nu doar aspectelor legate de funcționalitatea și frumusețea zâmbetului, ci și de armonia generală a feței. Prin urmare, fiecare plan de tratament va fi unul unic și personalizat pentru fiecare pacient.
Tipuri de aparate dentare
Aparatele ortodontice metalice sunt cele mai utilizate, deoarece sunt cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Acest lucru oferă multe avantaje, cum ar fi eficiența în tratarea tuturor anomaliilor dento alveolare, posibilitatea personalizării cu elastice colorate și costuri reduse de tratament. Singurul dezavantaj al acestui tip de dispozitiv este vizibilitatea evidentă în ceea ce privește aspectul.
Aparatele ortodontice din safir sunt una dintre opțiunile mai accesibile pentru persoanele care își doresc o modalitate puțin mai discretă de tratament. Acestea sunt fabricate din safir, un material foarte dur și aproape invizibil. Dezavantajul acestor aparate este ca tratamentul cu acestea dureaza mai mult in timp decat atunci cand se aplica un aparat metalic.
Gutierele. Aceste tipuri de aparate dentare sunt invizibile și pot îndrepta dinții destul de eficient. Aceste dispozitive utilizează tehnologia 3D computerizată care transformă amprentele dinților într-o imagine 3D, iar apoi sunt realizate seturi de dispozitive ortodontice cu care dinții sunt îndreptați treptat. Cel mai mare avantaj al acestor dispozitive este că sunt invizibile și oferă în același timp un confort deosebit în comparație cu alte tipuri de dispozitive.
Aparatele ortodontice ceramice sunt fabricate din ceramică albă translucidă foarte rezistentă la pete. Sunt dispozitive practice cu care pacienții se obișnuiesc într-un timp scurt și care le oferă o metodă de tratament discretă, dar cu un timp mai indelungat de finalizare a tratamentului.
Aparatele ortodontice linguale sunt cea mai estetică opțiune de tratament, deoarece sunt aplicate pe suprafața interioară a dinților și, prin urmare, sunt complet invizibile.
Aparatele ortodontice mobile sunt special concepute pentru a ghida creșterea maxilarelor, astfel încât dinții să aibă spațiul necesar pentru o poziție corectă. Aparatele ortodontice mobile sunt utilizate în mod obișnuit pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani. Sunt eficiente atunci când sunt utilizate la vârsta potrivită, evitând proceduri mai complexe și mai scumpe. În plus, aparatele dentare detașabile tratează anomaliile dento alveolare într-un stadiu incipient, si pot fi considerate o prima etapa de tratament.In functie de gravitatea anomaliei dento –maxilare poate fi nevoie de a doua etapa de tratament cu un aparat fix.
De la ce vârstă se poate opta pentru tratamente ortodontice?
În ceea ce privește vârsta la care poate fi început un astfel de tratament ortodontic, recomandările specialiștilor nu implică aspectele legate de vârstă, ci de momentul în care pacientul sesizează o anumită problemă de natură ortodontică. Este adevărat, însă, că tratamentele începute la o vârsta fragedă sunt mult mai eficiente, însă un zâmbet perfect poate fi obținut la orice vârstă, cu mențiunea că, tratamentul unui adult va fi unul mai îndelungat, decât în cazul unui copil, de exemplu.
Astfel, pentru un plan de tratament specializat și propunerea unei alternative optime pentru aparatul dentar, este nevoie de medici ortodonți cu experiență, care să cunoască extrem de bine toate etapele necesare realizării unui zâmbet perfect și sănătos.
Dacă şi tu iţi doresti un zâmbet prin care să-ţi recapeţi încrederea in tine… programează-te la o consultaţie iar medicul nostru specialist ortodont îţi va explica pe larg care sunt cele mai bune opţiuni pentru tine.
We make it visible
24/7 service. Same Day Appointments are Available.